Marilena Preda Sanc, Utopii/Cotidiene

 Marilena Preda Sanc, Utopii/Cotidiene

Crossing Self-Histories 1981-2011
Curator: Olivia Nitis
23.06 - 25.09.2011
Vernisaj/ opening: 23.06.2011, 19h00






Anatomia proiectului ne îndeamnă la un parcurs autoreferenţial ca expresie a unor preocupări subiective nu doar legate de tematici filozofice, ci şi de problematici socio-politice. Marilena Preda Sânc ne propune o privire asupra unor decenii de activitate constantă, o trecere în egală măsură istorică şi conceptuală prin poveştile personale prinse în cele patru teme majore: corp-peisaj, modulii, globul şi feminisme.


Culoarea este elementul fundamental în gramatica picturii, o culoare viscerală care ia locul cuvintelor si refuză odihna ca un organism solicitat până la epuizare. „Pentru mine culoarea este aer, sunet, carne. Gândesc în ea mai repede decât în cuvinte”. (MPS)


Este vizibilă în picturi, colaje, cărţi-obiect, escapada într-o lume stranie potenţată de construcţii şi corporalităţi tranşante adesea absorbite într-un teritoriu arid. De partea cealaltă, nu ca o ruptură, ci doar ca o completare prin alte mijloace, abordate începând cu anii 1990, se află (glob)obiectul, video-performace-ul şi instalaţiile multimedia care desăvârşesc neliniştile personale, de această dată nu apentenţa pentru escapada în spaţiul utopic, ci pentru realităţile cotidiene.




Cu sprijinul: Arcade, Fundatia Arte Vizuale, NielsenBainbridge
Partener MNAC: BRD Groupe Societe Generale
Sponsor: Murfatlar
Parteneri media: Igloo Habitat & arhitectura, Zeppelin, B24 Fun, Radio France International, feeder.ro, Cocor Mediachanel


Palatul Parlamentului/ Str. Izvor 2-4, aripa E4, Bucharest (RO), 050563
intrarea prin / entrance from Calea 13 Septembrie
tel: +40 21 318 91 37 / fax: +40 21 318 91 38, www.mnac.ro
Miercuri / Wednesday - duminica / Sunday 10h-18h

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DESEN IN CREION

LUMEA SUBACVATICA

DESEN IN CARBUNE -Incepatori